CONDUCEREA BAZEI LOGISTICE NAVALE „PONTICA”


Comandantul Bazei Logistice Navale „PONTICA”
Comandor Victor GÎDIUŢĂ




S-a născut pe data de 17 noiembrie 1964 în comuna Greci, judeţul Tulcea.

A urmat cursurile Liceului Militar de Marină Alexandru Ioan Cuza Constanţa în perioada 1979-1983, după care şi-a continuat studiile la Institutul de Marină Mircea cel Bătrân, Facultatea Navigaţie până în anul 1987.

Pentru formarea profesională, pe parcursul carierei, a urmat cursuri de specialist cu rachetele navale, de comandant de navă şi de unităţi de nave în Academia Navală Mircea cel Bătrân. În perioada 1997-1999 a urmat cursurile Facultăţii de Comandă şi Stat Major din Academia de Înalte Studii Militare Bucureşti În anul 2013 a absolvit Colegiul de Război în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare.

La absolvirea facultăţii a fost numit comandant unitate de luptă artilerie şi rachete la Vedeta Purtătoare de Rachete 197. Din 1991 a făcut parte din primul echipaj al Navei Purtătoare de Rachete 189 Pescăruşul, iar până în 1997, a îndeplinit funcţii la navă şi în statul major al Divizionului de Nave Purtătoare de Rachete. În anul 1999 a fost numit comandant al Vedetei Purtătoare de Rachete 194. În intervalul 2000-2003 a încadrat funcţii în serviciului operaţii din Statul Major al Forţelor Navale, iar în perioada 2003-2004 în Comandamentul Operaţional Naval. În anul 2004 a fost numit comandant al secţiei de Nave Purtătoare de Rachete, iar în 2005 locţiitor al comandantului Divizionului 150 Nave Purtătoare de Rachete. În perioada octombrie 2008 – decembrie 2010 a comandat fregata Mărăşeşti, iar ulterior a fost numit la comanda Divizionului 150 Rachete Navale.

În perioada 17 martie 2014- iulie 2016 a fost locţiitorul comandantului Flotilei 56 Fregate iar de la 1 august 2016 a îndeplinit atribuţiile locţiitorului comandantului Bazei Logistice Navale „Pontica”. În data de 01.03.2017 este numit locţiitor al comandantului Bazei Logistice Navale „Pontica”, iar, începând cu data de 20.09.2017 este împuternicit pe funcţia de comandant al aceleiaşi structuri.

A participat la exerciţii multinaţionale PfP COOPERATIVE PARTNER 1995, 1996, 1999, 2002, COOPERATIVE MAKO 2006 şi exerciţii în comun cu NPR turceşti în 2005, 2006, şi 2008. În 2010 a fost comandantul navei comandant a Grupării BLACKSEAFOR din Marea Neagră.

Este căsătorit din anul 1989 cu Teodora-Corina şi are două fiice: Adelina-Florina şi Ana-Luiza.